EVENIMENTProiectePublicitate

Campania umanitară „Dăruind vei dobândi” dedicată românilor din Ucraina!

Biserica “Izvorul Tămăduirii”, Târgu-Jiu în parteneriat cu Asociatia Liga Studentilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Asociația  Down Art Therapy  și Asociația Paradigme educaționale, a lansat o nouă campanie socială pentru românii din Ucraina. Campania a avut inițial ca zonă de acțiune mediul defavorizat din comunele şi satele Olteniei pe tot parcursul anilor 2018 -2022, iar acum este la a XI a ediție. Menţionăm că echipa noastră dispune de toate informaţiile necesare cu privire la locaţiile familiilor de români din Ucraina cu probleme sociale reale. Mulțumim tuturor donatorilor de până acum!

Ce facem?

– îi ajutăm pe refugiații care fug din calea războiului din Ucraina și oferim ajutor umanitar celor care au nevoie;

– susținem identitatea românească a românilor basarabeni și bucovineni, inclusiv prin lobby politic și politici publice;

– întărim comunitățile românești din aceste zone;

– dotăm biblioteci școlare și parohiale cu carte românească, destinată în principal elevilor și să dotăm bisericile românești cu cărți noi de cult (evanghelii, liturghiere, cărți pentru strană etc.);

– realizăm transportul cărților în localitățile din Basarabia (inclusiv Bugeac) și nordul Bucovinei;

– susținem elevii și studenții români la studii, în vederea păstrării și afirmării identității lor românești;

– organizăm ateliere, conferințe, tabere și activități sociale în localitățile și parohiile românești din aceste regiuni;

– realizăm înfrățiri între localitățile, parohiile și școlile din cele două regiuni cu cele din România.

În spatele frontului, oamenii aceștia trebuie susținuți prin toate mijloacele posibile! Să le arătăm că nu i-am uitat!

  • Dacă poți să ne ajuți și altfel sau să susții campania, contactează-ne: 0728353441 / 0768357675