EVENIMENTMediaProiecte

Propunere îndrăzneață a Federației „EURO EDUCATION” pentru acordarea primelor de vacanță la profesori!

  Modificările lipsite de inspirație în noul „Contract colectiv de muncă” din Învățământul Preuniversitar, lasă profesorii în continuare fără drept la replică! Facem referire doar la articolul privind „drepturile salariale suplimentare”, prevăzute la capitolul IV, articolul 36. E foarte simplu: Facem doar o scurtă incursiune în istorie, analizând acest articol în „Contractele colective de muncă” din anii 2007, 2014 și 2017. Iată ce scria în contractul din 2007:

„Art.36 (1) Părţile convin asupra următoarelor drepturi salariale suplimentare:

  1. a) spor pentru vechimea în muncă, calculată după cum urmează:
Tranşa de vechime Spor la salariul de bază
3-5 ani 5%
5-10 ani 10%
10-15 ani 15%
15-20 ani 20%
peste 20 ani     25%

Sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plăteşte începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea.

  1. b) spor de până la 15% din salariul de bază, acordat diferenţiat personalului didactic care asigură predarea la clase simultane, astfel:
  • 15% din salariul de bază personalului care asigură predarea simultană la 4 clase;
  • 10% din salariul de bază personalului care asigură predarea simultană la 3 clase;
  • 7% din salariul de bază personalului care asigură predarea simultană la 2 clase;
  1. c) spor de 15% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite pentru personalul din instituţiile de învăţământ special;
  2. d) spor de 10-30% la salariul de bază pentru personalul muncitor care lucrează în condiţii deosebite şi speciale;
  3. e) spor de 25% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii;
  4. f) spor de 30% din salariul de bază al funcţiei, care face parte din salariul de bază, pentru personalul care desfăşoară activităţi în condiţii de risc sau toxice stabilite potrivit legii, precum şi în zone intens poluate;
  5. g) spor de 15% din salariul de bază pentru salariaţii care deţin titlul ştiinţific de doctor;
  6. h) pentru orele suplimentare se acordă un spor de 100% din salariul de bază, dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensată cu ore libere plătite conform art. 20 alin. (3) din prezentul contract;
  7. i) pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă, salariatului i se acordă o zi liberă plătită şi un spor de 100% din salariul de bază;
  8. j) spor de 20% din salariul de bază pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în mediul rural numai în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, cu îndeplinirea condiţiilor din art. 8 alin. (2) lit. d) din Hotărârea de Guvern nr. 281/1993, cu modificările ulterioare;
  9. k) alte sporuri negociate prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ prevăzute în anexa 6, din venituri proprii, în condiţiile legii.

(2) Prevederile art. 35 şi ale art. 36 alin. (1) din prezentul contract colectiv de muncă se aplică în mod corespunzător  personalului din învăţământul superior.

(3) Salariaţii care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază.

(4) Pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor şi cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor.

(5) Personalul din învăţământ beneficiază şi de următoarele sporuri şi ajutoare:

  1. sporuri conform art.49 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cadrele didactice calificate care îşi desfăşoară activitatea în localităţi din mediul rural;
  2. de prevederile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază personalul didactic calificat conform art. 7 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. în caz de deces al unui salariat din învăţământ cei îndreptăţiţi beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate din bugetul asigurărilor sociale;
  4. în caz de deces al unui membru de familie se acordă un ajutor de deces conform Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. pentru personalul care desfăşoară activităţi în colective de elevi bolnavi ( sanatorii, preventorii, ş.a) se acordă un spor de 15% la salariul de bază al funcţiei/postului;
  6. un salariu de bază plătit de angajator mamei, pentru naşterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soţul acesteia va beneficia de plata unui salariu de bază. Acest ajutor se acordă inclusiv din venituri proprii.

(6) În proiectul de buget şi respectiv fila de buget a fiecărei unităţi/instituţii de învăţământ se vor evidenţia, respectiv, asigura sumele necesare plăţii drepturilor băneşti care se cuvin personalului acesteia.”

Citiți ce-a mai rămas din acest articol în „Contractul colectiv de muncă” din 2014: aici. Și ca să vă amuzați și mai mult pentru anul 2017 să citiți ce-a mai rămas: aici. Și în situația asta cine pe cine ia în bășcălie? Conchid: Aş avea o propunere legislativă pentru „demnitari”! Dacă tot nu sunt bani la buget, atunci din „respect” pentru profesori le propun „aleșilor” acordarea sumei de maxim 25% din primele lor… Asta aşa că oricum nu merităm mai mult… Aștept reacții publice!