Un număr de 20 de copii din ciclul primar din localitatea Cârceni și Grozești, județul Mehedinți au participat, în prima zi la Atelierele de Vară ”Șotron”, organizate în incinta Grădiniței Grozesti și a Școlii Primare Cârceni. Activitatea este organizată in colaborare cu Asociația OvidiuRo și Asociația Paradigme Educationale, cu implicarea cadrelor didactice și a voluntarilor.
Tema zilei a fost: ÎNCEPUT DE POVESTE – PITICII CITESC! (citire de imagini, joc de rol: „Cum ne citește doamna?”, lectura educatoarei). Copiii vin dimineața la grădiniță, fac șotronul încă de la intrare, după care, timp de peste 2 ore și jumătate desfășoară activități educative şi primesc o gustare din partea Asociației OvidiuRo.
Copiii sunt cu vârste cuprinse intre 3 si 6 ani și vor desfășura, timp de 10 zile diferite activități menite să le dezvolte gândirea şi imaginația. Tematica acestor ateliere este ”Insula de nisip”, o insulă imaginară în care preșcolarii ascultă povești, fac desene pe asfalt, amprentare, modelare, experimente, învață despre regulile de igienă, activități menite să îi ajute pe drumul cunoașterii și al dezvoltării personale.
Pentru echipa organizatoare, cât și pentru elevii și părinții din comunitățile implicate, considerăm că este un experiment inedit și sperăm ca la final să fie unul reușit, pentru că ne-am propus ca pe viitor să implicăm cât mai mulți voluntari, dar și cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității în activitățile școlii, astfel încât mediul educațional să devină unul performant, în mod natural.
Mulțumim tuturor celor implicați !!!