Coaliția pentru CulturăPublicitate

Cum și mai ales de ce trebuie să donezi pentru MAGAZIN CRITIC? Am strâns până acum 1150 lei din cei 15000 necesari!

  Dragi prieteni, campania noastră de strângere de fonduri a pornit în urmă cu 9 zile pentru susținerea siteului nostru. De ce să donați pentru MAGAZIN CRITIC, poate vă întrebați? Cel mai simplul și onest răspuns este acela că altfel nu vom avea certitudinea că MAGAZIN CRITIC va mai exista și în anul ce vine. În al doilea rând, vă mărurisesc că de la primele luni de la înființare, ne-am alăturat fraților noștri de la Asociația Calea Neamului, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu și tuturor colaboratorilor lor, pentru a crea o mică echipă care luptă pentru conservarea valorilor naționale românești. Chiar dacă până acum nu am fost destul de virali în mediul online, lucrul acesta s-a datorat lipsei de fonduri de care am dus lipsă până acum. Ceea ce s-a făcut până acum, s-a cuvenit unei echipe de voluntari care au depus un efort sisific și mulți din ei au renunțat din diverse motive. Chiar dacă voi rămâne singur, voi fi nevoit să reduc volumul de muncă cu peste 75%, limitându-mă la apariții periodice ale revistei în format electronic. Dacă nu doriți acest lucru, vă rugăm să vă alăturați comunității noastre!

Pentru ce donați?

  • Vom achiziționa echipamentul necesar jurnalismului contemporan,
  • Vom angaja încă unu/doi jurnaliști full-time (astăzi avem doar voluntari),
  • Vom putea investi în colaborări valoroase cu graficieni, fotografi, comentatori și analiști,
  • Vom finanța deplasări pentru reportaje și investigații, etc.

În funcție de posibilitățile tale, poți să-ți alegi un plan de donație, începând la 50 lei/an – până la 1000 de lei/an.

Plătind contribuția anuală vei primi automat calitatea de membru cotizant al  MAGAZIN CRITIC. Ce primești la schimb?

  • Mai multă informație, mai mult context, mai multe interviuri,
  • Un card de membru al comunității MAGAZIN CRITIC,
  • Un site curat de reclame,
  • Participarea la întâlnirea anuală a comunității MAGAZIN CRITIC,
  • Articole și apariții video în exclusivitate,
  • Apariția articolului scris de tine pe MAGAZIN CRITIC (pentru cei care donează minim 500 de lei/an și cu respectarea termenilor și condițiilor),
  • Vei fi menționat pe site ca ctitor: pentru cei care donează 1000 lei/an.

Unde donați?